Ingrediente: tavă rotundă 26 cm
Blat
8 ouă
8 linguri de zahăr
6 linguri cu vârf de făină
2 linguri cu vârf linguri de cacao
Esența de vanilie, rom, lămâie, portocală
Puțină sare
Cremă 1
3 cutii de Mascarpone
5 linguri de zahăr
200 g crema de fistic (cumpărată la borcan)
3 picaturi de colorant verde
Esența de vanilie ,fistic (dacă găsiți 😅)
Crema 2
200 g ciocolată
200 ml frișcă lichidă
Sirop
500 ml apă
5 linguri de zahăr
Esența de vanilie, rom, lămâie, portocală ( dacă găsiți esența de fistic mai bine ,eu nu am gasit😅)
Decor/Glazura
200 g ciocolată
200 ml frișcă lichidă
4 foi de gelatină (8 g)
3 linguri de zahăr
Esența de vanilie,fistic dacă aveti
Fistic, fulgi de ciocolată ce doriți pentru ornat
Separați albușurile de gălbenușuri, mixați albușurile cu zahărul până se întărește compoziția "nu vă cade pe cap 😄"și gălbenușurile cu esențele și puțină sare în două boluri diverse. Încorporați compozițiile și adăugați pe rând lingurile de făina și cacao , mutând mixerul la viteză cea mai mică.
Eu personal împart compoziția în 3 boluri diverse ,timpul de copt este același, dar am niște blaturi egale și pufoase 😅. Coaceți blaturile pe rând în tava pregătita în prealabil cu hârtie de copt la 170° ,treapta de mijloc , până la proba cu scobitoarea sau din ochi😄.
Pentru cremă 1 amestecați toate ingredientele într-un bol și mixați la viteză maximă, nu vă speriați dacă se înmoaie, mixați faceți mușchi 🤣.
Pentru crema 2 ,ganache de ciocolată, eu imbrac tortul ca să fie ferm, drept și să pot pune glazura de ciocolată deasupra. Puneți într-o oală ciocolată și frișcă la topit la foc potrivit, învârtiți mereu să nu ajungă în punctul de fierbere ,lăsați sa se răcească și băgați in frigider 2 ore ,apoi mixați până se dublează compoziția. Eu pregătesc prima această cremă și apoi ma spuc de tort așa nu mai pierd timp😀.
Siropul îl pregătiți normal, puneți apa cu zahărul pe foc și învârtiți până se topește tot zahărul apoi dați de pe foc și adăugați esentale. Lăsați sa se răcească.
Pe un platou formați tortul din blaturi,sirop si crema de mascarpone, ultimul blat îl întoarceți invers și il îmbrăcați cu ganache de ciocolată. Practic îmbrăcați tot tortul cu crema 2, frumos și drept și îl băgați la frigider să se răcească bine, trebuie sa fie rece pentru glazura.
Pentru glazură, puneți într-un bol foile de gelatină cu apă timp de 10 minute .Între timp pregătiți o oală mică și puneți ciocolata, frișca, zahărul și esențele la foc potrivit și învârtiți până se topește toată ciocolată. Dați deoparte și adăugați gelatina, atenție o scurgeți de apa cu mâna. Omogenizati bine , scoateți tortul de la frigider și turnați încet crema de ciocolata, glazura ,vă ajutați cu un cuțit unde este nevoie la nivelat.
Decorați tortul după bunul plac.
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu